AFGANISTAN : IUBIREA MARILOR PUTERI !
Vine valul doi ?
<<Întorcându-ne la ale noastre, dacă este cineva care crede că de aeroportul din Kabul acuma , în aceste momente te poți apropia la mai puțin de 300 de metrii fără permisiune, atunci acela care crede asta este idiot. Nu se apropie pasăre măiastră sau șoarece de câmp, cu atât mai mult mii și sute de familii alergând cu trollere în spate. Deci acei oameni care se înghesuie, nu reprezintă ”populație disperată care se agață de avion”, nu ! Acei oameni reprezintă colaboratorii americanilor și ai NATO, ........Așa că marile trusturi de presă și activiștii USR, să mă lase cu vrăjeala ...>>
Posibil. Foarte posibil. Valul doi de migrație, la asta mă refer. Deja reportajele lacrimogene și fotografiile manipulatoare au început să curgă. Eu nu spun că acolo va fi raiul pe pământ, dimpotrivă, începe o viață foarte grea pentru afgani și mai ales pentru femeile afgane. Începe o viață medievală dacă vreți. Un ev mediu islamic implementat de către ieniceri și spahii cu kalashnikov și RPG-uri conduși de către un Baiazid, de pe locul din dreapta al unei Toyota Sequoia blindate, cu un telefon mobil criptat. Ceea ce spun eu este că viața grea, ghidată de percepte primitive care îi așteaptă pe afgani, sunt lucruri care se cunosc, sunt lucruri pe care le știm, nu sunt noutăți. Sunt lucruri care se întâmplă în tot islamul. Asta nu inseamnă că treaba este bună și că trebuie să rămână așa, dar parcă prea se bate monedă pe fotografia cu sute de afgani chirciți în avionul Jumbo și zeci de afgani care aleargă pe lângă un alt avion care decolează. E clar că situația este disperată, dar parcă este ceva manipulator acolo, în știrie astea. Eu nu spun că nu acesta este adevărul. Eu spun doar că adevărul ne este prezentat la un mod insidios, persuasiv și manipulator. In nici un caz nu este vorba de actiuni umanitare. Americanii își evacuează agenții.
Leon Panneta (fostul șef CIA în administrația Obama), declară pentru Corriere della Sera, că lupta împotriva terorismului, succesele înregistrate de-a lungul timpului s-au bazat pe o prezență la fața locului, pe surse bune în teren, adică pe agenți, surse care au dispărut odată cu venirea talibanilor la putere. ”Va fi mult mai dificil de obținut informații pentru a ataca Al Qaeda sau a interveni în țară cu elicoptere sau drone. Vom plăti un preț: Afganistanul ar putea deveni un sanctuar sigur pentru teroriști”, a mai declarat fostul șef CIA (G4MEDIA).
Se pare că și talibanii știu asta, pentru că Matt Zeller, combatant veteran în Afganistan și analist CIA, declară că translatorii afgani, au fost agenți ai SUA. „Acești oameni despre care vorbim… erau ochii și urechile noastre pe câmpul de luptă” Se pare că în total este vorba de 20.000 de translatori pe care talibanii îi vânează acum.
„Din perspectiva talibanilor, ei au câștigat. Traducătorii afgani, sunt cei care ne-au ajutat să-i omorâm în ultimii 20 de ani. Vor să se răzbune (pe ei). Nu este loc pentru acești oameni în Afganistan.”
Întorcându-ne la ale noastre, dacă este cineva care crede că de aeroportul din Kabul acuma , în aceste momente te poți apropia la mai puțin de 300 de metrii fără permisiune, atunci acela care crede asta este idiot. Nu se apropie pasăre măiastră sau șoarece de câmp, cu atât mai mult mii și sute de familii alergând cu trollere în spate. Deci acei oameni care se înghesuie, nu reprezintă ”populație disperată care se agață de avion”, nu ! Acei oameni reprezintă colaboratorii americanilor și ai NATO, deci din punct de vedere al talibanilor sunt niște trădători și îi așteaptă o soartă cruntă. Așa că marile trusturi de presă și activiștii USR, să mă lase cu vrăjeala …
Departe de mine să spun că oamenii ăia merită această soartă sau că sunt de acord întrucâtva. Poate ca și creștin, le-aș întinde o bucată de pâine în drumul bejeniei lor. Ceea ce mă deranjează fantastic este că din nou, mai marii lumii încearcă să ne ia de proști, să meargă la sentiment, să ne manipuleze, pentru a fi de acord cu o cotă cât mai mare de refugiați. Poate că, repet, creștinește le întinzi o mână de ajutor, dar în condițiile în care, merg la muncă, își văd de treabă și nici nu îndrăznesc să ridice ochii la fetele și femeile noastre (cum se întâmplă prin vest) și în nici un caz să nu încerce dezbateri gen ”islam v/s creștinism” că zboară direct de unde au venit.
Dacă nu, să-i ia americanii la ei acasă, pentru că ei au provocat tot.
Bogdan Gabriel