OPINII

Suveranism și în Germania ?

Se pare că până și o parte din corifeii Uniunii Europene, respectiv Germania și Olanda, s-au cam săturat de dictatele de la Bruxelles.

Spre sfârșitul anului trecut, Germania a reinstituit controale aspre la graniță, scopul fiind acela de a mai reduce migrația ilegală si de a preveni pericolul terorismului islamic. S-a vorbit oficial chiar de un sistem de control care să faciliteze întoarcerea migranților chiar de la graniță, adică “pe loc”, cum ar veni. “Autoritatile germane, intenționează să arate potenţialilor migranţi că aceştia nu mai sunt doriţi aici”. Este declarația lui Marcus Engler de la Centrul german pentru integrare şi cercetare în domeniul migraţiei.
Aceste măsuri sunt luate concomitent cu faptul că partidul AfD, Alternativa pentru Germania, care este un partid foarte puternic la ora actuală, cere ieșirea Germaniei din UE, revenirea Germaniei la marcă, renunțarea la moneda euro și crearea unei Uniuni Europene a Patriilor.
De asemenea AfD mai cere, încetarea politicilor de combatete a schimbărilor climatice, măsuri drastice împotriva migrației ilegale și ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei pentru a se putea relua importul de gaz rusesc.
Partidul AfD are și un discurs de incetare a demonizării bărbatului alb, conform canoanelor progresiste.
Tot AfD acuză OMS si ONU ca s-au transformat practic în niște guverne transnaționale, fără să aibă nici o legitimitate juridică.
O altă țară importantă, membră a Uniunii Europene, respectiv Olanda, a instituit și ea controale la graniță și se aud din ce in ce mai multe voci suveraniste și acolo. PVV – Partij voor de Vrijheid, Partidul pentru Libertate, cu 41 de locuri în parlamentul Olandez este cel ce susține naționalismul si suveranismul olandez, fiind pentru Olanda ceea ce este AfD pentru Germania.
Deunăzi citeam pe siteuri unele opinii cum că în România suveranismul ia amploare pentru că ar fi corupție, hoție și sărăcie. Ei uite că nu-i chiar așa. Se pare că suveranismul ia amploare în mai toată Europa, care e cam sătulă de autocrația bruxelleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *