INTERNATIONAL

Din luna martie, nu mai este nevoie de vize pentru SUA

 

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a declarat pentru Europa Liberă că românii vor putea călători în SUA fără viză din luna martie 2025. Precizarea ministrului vine după ce ambasada României în SUA a anunțat că vineri va fi oficiată intrarea României în programul Visa Waiver.

Deși vor fi eliminate vizele și birocrația aferentă obținerii acestora, românii care vor dori să călătorească în SUA vor avea totuți nevoie de o autorizare electronică în sistemul „Electronic System for Travel Authorization” – ESTA. Acesta va fi funcțional pentru cetățenii români până în luna martie, a spus Emil Hurezeanu, potrivit News.ro, care citează Antena 3 CNN.

Autorizația de călătorie care va înlocui vizele actuale va fi valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ieșiri din SUA în acest interval și poate fi utilizată pentru vizite cu o durată de cel mult 90 de zile, doar pentru turism sau afaceri.

Costul unei autorizații de călătorie este de 21 de dolari americani, a anunțat Ambasada României la Washington.

Ce este programul Visa Waiver
Visa Waiver este un program de parteneriat de securitate între Statele Unite și țările desemnate, care permite cetățenilor acestor state să călătorească în SUA fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri.

Programul are o importantă componentă de combatere a terorismului și a infracționalității transfrontaliere și se bazează pe un schimb permanent de informații cu țările participante, sprijinind în același timp comerțul și călătoriile în scop turistic sau de afaceri. Programul este administrat de Departamentul de Securitate Internă în colaborare cu Departamentul de Stat.

Cetățenii țărilor incluse în Programul Visa Waiver care doresc să călătorească în Statele Unite trebuie să se înregistreze în Sistemul electronic de autorizare a călătoriilor (Electronic System for Travel Authorization – ESTA) înainte de a se deplasa in SUA și să îndeplinească o serie de cerințe de eligibilitate.

SURSA – MAE, ministru Emil Hurezeanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *