OPINII - PAMFLET

Bolo pârâciosu, Bolo pârâciosu !!!

În contextul amenințării cu demisia premierului Ilie Bolojan, în cazul în care reforma nu se face cum vrea el, procesul de finalizare al programului de reforme pentru România, începe să capete aspectul certurilor dintre copiii mici, din fața blocului din anii ‘80.
Și anume, Bolo (alias Bolojan), amenință copiii de la “folbal” că dacă nu îl lasă să tragă la poartă fără portar, cu poarta goală, el își ia mingea și pleacă. Și ce să vezi, copiii nu îl lasă și Bolo se transformă într-un plângăcios și în ajutorul lui vine fratele mai mare – că așa era atunci – și anume președintele Nicușor Dan, care îi ceartă pe coaliști !
Și anume, aflăm din sursa DIGI24 că astăzi, președintele Nicușor Dan, i-a convocat pe liderii coaliției și le-a cerut să nu îl mai atace pe premier.
Opaaa, cum ?
Adică, dacă PSD a cerut să se taie doar 25% din posturi (cum e și proiectul de lege) ci nu 45 %, înseamnă că l-a atacat pe premier?
Adică dacă în coaliție există și altă opinie, aceasta este catalogată ca ceva agresiv? Deci cine nu este aliniat la indicații este agresiv?
Nu cred că este chiar în regulă conceptul ăsta și nu cred că este în regulă ceea ce se întâmplă. O avea președintele rol de mediator, dar să nu uităm că mediatorul doar mediaza, în nici un caz nu ia partea unuia dintre participanți.
Ceva nu e bine aici !

P.S. Nicușor, vezi c-ai lăsat-o pe Tante Ursula pe pasarelă, ei …, probabil că între timp o fi plecat de-acolo, acuma e pe podium cu regele Spaniei !

Bogdan Gabriel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *