JURIDIC/INFO-CETĂȚEAN

Răspunderea personală

Dicționarul explicativ al limbii române spune că “răspundere”, înseamnă a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. Este o consecință rezultată din neîndeplinirea unei obligații legale, sau rezultată din faptele proprii sau angajată personal prin acte juridice. Cu alte cuvinte : dacă ai semnat să nu te miri.
Ca și aspecte mai importante există raspunderea din exercitarea muncii, adică greșelile făcute de angajat sau neglijențele acestuia care produc pagube angajatorului. Răspunderea din gestionarea afacerilor asta fiind răspunderea administratorilui sau a persoanelor din conducerea firmei și
răspunderea penală, atunci când comiți o infracțiune.
Ce este foarte important de reținut, pentru a ți se angaja răspunderea, pentru a fi tras la răspundere, trebuie să ți se dovedească vinovăția, culpa. Și la fel de important trebuie să se dovedească legătura de cauzalitate dintre vinovăția ta și paguba produsă, paguba imputabilă.
Mai este un tip de raspundere și anume acela când îți angajezi răspunderea pentru altul. Atunci când girezi și devii fidejusor, garant, girant, garant ipotecar …. etc, sau coplătitor. O situatie foarte grea pentru cazul în care titularul obligației nu-și respectă angajamentele. Nu prea poți iesi din ea, din această situație. Sigur, îți poți recupera banii de la titular, dar dacă el nu poate plăti obligația principală, de unde o să-ți dea ție ?

În concluzie, pentru o mai bună înțelegere trebuie să rețineți faptul că pentru a vi se angrena răspunderea, trebuie să vi se dovedească vinovăția și legătura de cauzalitate dintre vinovăție (fapta ta) și pagubă. Iar în ceea ce privește răspunderea pentru altul, cel mai bine este să nu te angajezi. Să nu accepti să devii girant sau coplătitor.

PS și până data viitoare nu uitați că aveți și drepturi nu doar obligații!

Jurist
Bogdan Gabriel Ungureanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *